PORUMBEI VOIAJORI

Ultimele comentarii

BUNA ZIUA DRAGI COLUMBOFILI!!!AM SI EU ...

26/05/2015 @ 22:08:34
de catre mihart madalin


Buna ziua am si eu o ...

07/05/2015 @ 16:05:17
de catre Epurescu catalin


Buna ziua am si eu o ...

07/05/2015 @ 16:05:08
de catre Epurescu catalin


Calendar

Septembrie 2011
LunMarMierJocVinSamDum
 << <Ian 2018> >>
    123
45678910
11121314151617
18192021222324
252627282930 

Anunt

Cine este conectat?

Membru: 0
Vizitator: 1

rss Sindicalizare

Arhive

Afisarea articolelor postate in: 11/10/2011

DESPRE SELECTIE


Nu aveti incredere in oul cu coaja poroasa si coaja cu zgrumturi. Daca puii nu mor in ou, in majoritatea cazurilor va ecloza o pasare slaba, rareori sau niciodata o pasare cu vitalitate, nici chiar daca ea este din cei mai buni porumbei ai tai. Ouale trebuie sa fie lucioase, la fel ca porumbeii sanatosi. Debaraseaza-te de ouale cu coaja poroasa.
Cand pui inel la un pui de o saptamana, trebuie sa observi daca acesta are picioarele mai subtiri decat pui de aceeasi varsta. Asemenea pasare niciodata nu va fi puternica, cu vitalitate, pasare sanatoasa. Debaraseaza-te de ea. Este un porumbel fara viitor.
Fii atent la puii care intotdeauna piune in cuibar. Aceasta se poate datora tricomonozei si medicamentele te pot ajuta. Dar acest lucru niciodata nu se va antampla la un crescator serios. El stie despre pericolul tricomonozei si ia masurile preventive. In general puii pe care-i auzi piunind prea mult nu sunt buni. Din nou: debaraseaza-te de ei. Sunt porumbei fara viitor.
De asemenea fii atent la puii care in cuibar sunt uzi. Ei sunt uzi deoarece asternutul din cuib este ud si asternutul din cuib este ud deoarece parintii beau prea mult si le pompeaza puilor prea multa apa. Porumbeii care bea prea mult nu sunt in forma buna. Majoritatea au ceva rau cu digestia. Sa incepi cu astfel de pasari este un start rau. Este de asemenea posibil ca puii sa stea culcati in proprii gainati. Si de ce este asa? Ei nu au puterea sa expulzeze gainatul in afara castronului din cuibar. Ei nu sunt suficient de puternici. Debaraseaza-te de ei atunci.
Uneori vei vedea ca penele de pe umerii puilor din cuib sunt intoarse. Daca compari cu pasari de aceeasi varsta, penele celorlalte sunt mult mai complete. Debaraseaza-te de pasari cu crestere lenta a penelor de pe umeri. Lor le lipseste vitalitatea, nu au nici-un viitor.
Dupa ce a-ti intarcat pasarile, se poate intampla ca unii pui sa continue sa ceara mancare. Ei chiar se duc dupa alti pui si vor sa fie hraniti de acestia. Din nou: nu trebuie sa fie loc in voliera ta pentru cei neputinciosi.
Este bine sa deschizi ciocul la pui cel putin o data. Se poate intampla ca ciocul sa fie slab si fragil. Aceasta se datoreaza oaselor slabe si unui corp slabit.
Am umblat cu majoritatea celor mai bune pasari din Olanda si Belgia. Foarte putine erau mari si toate care erau mari, erau pasari de distanta scurta (curse de cca. 80 mile). Sansa ca o pasare mare sa fie buna la distanta lunga este aproape de zero. Nu-mi plac tinerii care sunt inca pe podea deoarece ei sunt prea grasi si mari pentru a ajunge pe o stinghie mai inalta, in timp ce pasari de aceeasi varsta deja au zburat afara. Cativa novici in sport cred ca pasarile mari sunt pasari puternice. Ei gresesc. Porumbelul puternic modern este mai degraba mic.

Alta greseala.

Este important sa inveti din propriile greseli. in trecut mi s-a intamplat sa las un pui in viata care nu era intr-o sanatate buna. Singurul motiv era ca a fost reprodus din parinti speciali. Nu s-antmplat niciodata ca o astfel de pasare sa devina buna. Acum nu am mila de acestia in nici un caz. Sanatatea buna este lucrul pe care il solicit de la o pasare de orice varsta.
Daca un pui nu este sanatos, intaii elimina-l si apoi uita-te pe fisa sa vezi ce parinti avea. Daca te uiti care sunt parintii sai, il judeci cu alti ochi si poti fi tentat sa il lasi viu.

Pozitiv

Ceea ce ami place la tineri, in afara sanatatii lor, este cand vad atasamentul pentru teritoriul lor inca de la o varsta foarte tanara. Pasari pe care pot sa le prind pe intuneric deoarece stiu unde sunt ele (intotdeauna in acelasi loc) adesea vor fi pasari mai bune. Nu imi plac porumbeii pe care trebuie sai caut deoarece ei pot fi oriunde. Porumbei care nu se simt atasati de propriul teritoriu si se retrag, vor fi rareori pasari bune.

In concluzie

Pasari cu un corp perfect, ochi perfecti, penaj perfect si chiar un pedigree perfect pot fi porumbei care nu sunt buni de nimic, care nu sunt capabili sa catige un premiu decent. Aceasta face o selectie buna atat de problematica. Cele mai importante lucruri care fac o pasare, una buna, cum ar fi caracterul, orientarea, desteptaciunea, vitalitatea, atasamentul de propriul teritoriu, noi nu putem vedea. Deci greseli vor fi intotdeauna facute cand selectam. Un om care selecteaza dupa sanatatea naturala oricum niciodata nu va elimina porumbei buni. si din fericire este departe de a-i fi dificil sa vada daca o pasare este cu o sanatate saraca. Nu crede ca medicina te va face invingator. Oameni ca Klak, Engels, Houben si multi altii au fost concurenti de succes toata viata lor. Ei nu sunt din familie de doctori sau chimisti, dimpotriva, ei nu stiu nimic despre medicina sau boli. Ceea ce au ei in comun este ca ei toti au realizat cat de importanta este selectia.

11 Oct 2011
Admin · 789 vizualizari · 0 comentarii
Categorii: Cat

REGULI DE AUR

de Ad Schaerlaeckens

-Cateodata sunt intrebat despre reguli care sunt importante sa ni le amintim.

-Cateodata sunt intrebat despre diferentele dintre campioni si
non-campioni.

-Cateodata sunt intrebat … atat de multe lucruri.

Mi-am facut un mod de viata din scrierea de articole despre porumbei si din sportul columbofil in sine, si de aici se subintelege ca ii cunosc personal pe aproape toti marii campioni din Olanda si Belgia, le cunosc deasemenea si pormbeii, crescatoriile si metodele lor. Si tocmai ceste lucruri sunt cele care impreuna ii vor aduce pe columbofili acolo unde este atat de putin loc: in top. Nu este indeajuns doar sa ai porumbei buni pentru a face performanta, ei trebuie sa fie tinuti intr-un mediu foarte bun si … ei au nevoie sa fie ingrijiti foarte bine

Sa ai succes pare sa fie foarte usor pentru campioni; non-campionii se gandesc adesea ca acest sport este plin de capcane. Din acest motiv voi face un sumar al punctelor care ar putea sa faca toata diferenta dintre a invinge si a pierde, cateva reguli care ar trebuie urmate si de care sa ne amintim. Acestea nu le scriu pentru campioni, nu este nimic nou pentru ei , cred, insa ele sunt pentru acei ceilalti numerosi care incearca sa devina campioni.

Regula 1
Ceea ce conteaza cel mai mult pentru a avea succes este sa ai porumbei buni. Suna atat de simplu insa … prea multi colegi de sport nu se tem de asta. Ei cred ca succesele sunt ascunse intr-o sticluta magica, ei cred in secrete care nu exista si cateodata ii suspecteaza pe campioni ca ar avea secrete pe care ei nu vor sa le arate sau sa le spuna. Insa daca ei au cumva secrete, atunci ele sunt … porumbeii lor!

Regula 2
Porumbeii buni nu sunt monopolul celor care sunt deja faimosi, din contra. Majoritatea celor care au un nume le datoreaza faima porumbeilor pe care i-au luat de la crescatori complet necunoscuti. Deci un porumbel nu este unul bun doar pentru ca el este de la fratii Janssen, van Loon, Klak, Toye sau oricine altcineva. Ceea ce majoritatea crescatorilor nu realizeaza este : chiar si cei mai mari campioni din lume reproduc mult mai multi porumbei prosti decat buni. Sunt de acord ca sunt multe inselatorii, insa atunci cand porumbeii care provin de la un campion se dovedesc a nu fi buni, nu inseamna ca ai fost inselat.

Regula 3
Uitati despre toate acele teorii legate de ochi.Belgienii si olandezii rad atat de mult pe seama lor si asta este un lucru pe care ar trebui sa il faca toti. Faptul ca nici macar nu exista cuvant olandez pentru “semnul din ochi” trebuie sa aiba un motiv. Oamenii de stiinta din Belgia spun in mod frecvent ca “semnul din ochi” este o prostie si asa este si opinia acelora care afirma ca ochii unui porumbel arata daca el este un bun zburator sau un bun reproducator.
Eu intotdeuna spun : “Daca vrei sa cumperi porumbei buni nu te uita in ochii porumbelului ci uita-te in cei ai crescatorului.” Este el cinstit?Face el tot posibilul ca sa vanda calitate pentru banii care ii primeste?

Regula 4

Daca as avea de ales intre a participa la un concurs cu un super-porumbel a carui conditie lasa de dorit si un porumbel de valoare medie in super forma eu l-as prefera pe cel din urma. Intr-adevar este adevarat ca porumbeii buni intra mai repede intr-o forma buna decat altii. Deci sanatatea naturala este deasemenea o calitate ! Debarasati-va de porumbeii care au probleme sa isi mentina sanatatea 365 zile pe an. Bineinteles ca trebuie sa tii porumbeii intr-un mediu propice. Cum poti sa te astepti ca porumbeii sa intre intr-o buna forma atunci cand ii tii intr-o crescatorie in care ei trebuie sa se lupte cu niste conditii grele cum ar fi caldura, curentii puternici de aer sau umiditatea?

Regula 5
Campionii stiu deasemenea cum sa aduca porumbeii buni intr-o buna forma, lucru absolut necesar pentru performanta, pentru ca asa cum am mai zis nu este indeajuns doar sa ai porumbei buni. Insa nu va imaginati ca forma poate fi adusa sau scuturata dintr-o sticluta. Deci stati departe de medicamente pe cat de mult posibil.

Medicamentele sunt facute pentru a trata oamenii si animalele care sunt bolnave. Ele nu sunt facute pentru a schimba porumbeii de valoare medie in campioni. “Sticluta magica” cu continutul sau magic care sa te faca un invingator … nu exista! De ce oare atatia veterinari sunt concurenti slabi? De ce oare campionii ar mai investi atati de multi bani in porumbei mai buni daca ei ar sti cum sa ii faca pe porumbeii prosti sa devina invingatori.

Este important pedigree-ul insa … nu mai mult de atat. Prea multi straini evalueaza prea mult acea bucata de hartie si asta este un lucru pe care belgienii si olandezii nu il pot intelege. De parca pedigree-le ar putea sa zboare… Cu un porumbel cu origine buna ai doar o sansa mai mare.Cumparatorii straini doar cauta sa fie inselati. Nu toti exportatorii si importatorii sunt oameni buni. Se intampla ca proprietarului unui super porumbel sa i se ofere mai multi bani daca el scrie un pedigree mai bun pentru ca asa sa valoreze mai mult porumbelul. Responsabili pentru asta sunt cumparatorii care estimeaza prea mult valoarea pedigree-ului. Daca pedigree-le s-ar scrie imediat dupa ce puii ar fi dati la intarcat, deci inainte ca ei sa castige vreun concurs, multi din ei ar fi diferiti decat ceea ce sunt acum.

Regula 7
Campionii niciodata nu antreneaza sau participa la concurs cu porumbeii care nu se antreneaza (zboara in jurul crescatoriei) in mod spontan, insa aici este o diferenta intre antrenament si antrenament. Porumbeii care zboara in cercuri fara sfarsit in jurul crescatoriei nu se antreneaza corespunzator. Cand vine “timpul antrenamentului” ei trebuie sa fie in alerta, cu gaturile ridicate ei trebuie sa fie gata izbucneasca din crescatorie facand un zgomot nemaipomenit.

Trebuie sa arate ca si cand voliera ar “vomita” porumbei care nu fac nici macar un singur cerc ci care zboara ca niste draci in linie dreapta. Cand te intorci si privesti atunci dupa ce le-ai dat drumul s-ar putea sa nu ii mai zaresti. Daca ei stau plecati pentru mai mult timp si apoi se intorc in grupiri mici, obositi si cu aripile atarnandu-le putin, atunci vei avea vise frumoase despre concursul care urmeaza.

Acum s-ar putea sa va dati seama de ce eu nu folosesc steagul pentru a imi face porumbeii sa zboare. Daca ai nevoie de el, atunci ai o problema. Atunci cand fortezi porumbeii care nu sunt sanatosi sa se antreneze s-ar putea s-ar putea sa le inrautatesti conditia care deja era una slaba.

Regula 8

In ceea ce priveste porumbeii buni, nu propaganda este cea care conteaza ci rezultatele. Insa in ceea ce priveste rezultatele este bine sa se tina seama de doua lucruri:

a. Cati porumbei a angajat crescatorul la concurs?Pare frumos atunci cand castigi zece premii. Insa daca acel om a angajat peste 100 de porumbei … nu inseamna nimic. Colegul sau care a castigat doar 3 premii a fost mult mai bun daca el a participat numai cu 3 porumbei.

b. Mai mult de atat, este foarte important cat de puternica este competitia. Un loc intai sau un rezultat impresionant nu inseamna nimic pentru mine. Eu vreau sa stiu mai multe.”Spune-mi impotriva cui concurezi si iti voi spune cat de buni sunt porumbeii pe care ii ai.”

Regula 9

Unii porumbei au defecte atat de mari incat se pot recunoaste atat de usor ca fiind porumbei rai insa opusul nu nu este adevarat. Nimeni nu poate vedea la sigur daca un porumbel este bun. Din cauza asta crescatorii inteligenti nu spun niciodata “asta este un porumbel bun”, ci ei zic “este un porumbel dragut care arata bine” si asta este un lucru atat de diferit! “Dragut” nu inseamna “bun”, in ceea ce priveste asta porumbeii si femeile nu difera mult.

Regula 10

Din nefericire asanumita “boala a porumbeilor tineri” (Adeno/Coli) a devenit o problema mondiala. Daca puii sunt hraniti incepana cu varsta de 10 saptamani sau chiar putin mai in varsta cu acelasi amestec de mancare se reduc in mod semnificativ sansele unu colaps. Tinerii devin mult mai vulnerabili daca li se schimba amestecul in timpul saptamanii, lucru pe care il fac asa de multi crescatori. Haranindu-i cu o mancare “usoara” la inceputul saptamanii si cu alta mai “puternica” spre sfarsit a devenit riscant de cand ne confruntam cu aceasta noua boala. Schimbarea alimentatiei are un efect prea puternic asupra intestinelor asa dupa cum se pare.

10 Greseli ale non-campionilor

Multi campioni impart aceleasi idei si crescatorii care nu vor fi niciodata campioni sunt de alt fel.Motivul pentru care ei nu vor fi niciodata campioni nu este faptul ca ei fac greseli, (oricine face greseli) ci faptul ca ei nu se tem de asta si continua sa le faca.

Greseala 1
Cuvintele nu pot arata indeajuns faptul ca este o mare gresala sa tii cont prea mult de nume, rase si pedigree.Acest lucru a dus deja la prea multe dezamagiri.

Greseala 2

Non-campionii iau masuri la timpul nepotrivit.Ei incearca un refugiu in medicamente prea devreme sau prea tarziu.Atunci cand porumbeii concureaza slab ei cred medicamentele ii pot ajuta insa faptul ca nu sunt in forma nu inseamna ca ei sunt bolnavi.Atunci cand se trateaza impotriva bolilor care nu exista are ca efect slabirea organismului porumbeilor, pe de alta parte este prea tarziu atunci cand actionezi cand porumbeii sunt in ultima faza, cea de a muri.

Greseala 3

Non-campionii nu au incredere.Ei isi schimba metodele iarasi si iarasi.Exista cateva sisteme bune, insa exista si mai multe care nu sunt bune. Cel mai rau este sa schimbi din nou si iarasi din nou.

Greseala 4
In special in ceea ce priveste concursurile cu tinerii este important sa fie o buna legatura intre crescator si porumbei.Atunci cand un crescator care nu are succes intra in crescatorie porumbeii sai vor sa iasa afara pentru ca ei nu au incredere in el.Atunci cand un campion este printre porumbeii lui, acestia se simt in largul lor, insa el ii tine sub control.El este generalul, porumbeii sunt soldatii sai, si …soldatii buni sunt disciplinati.Campionii se joaca cu porumbeii lor in timp ce porumbeii non-campionilor se joaca cu crescatorul.

Greseala 5

Non-campionii vor sa gaseasca cele mai bune produse pentru a-si trata porumbeii impotriva bolilor.Campionii incearca sa isi previna porumbeii sa se imbolnaveasca.Ei acorda o atentie speciala mediului, crescatoria.In adapatorile campionilor este apa curata aproape tot timpul, apa din adapatorile non-campionilor adesea este colorata.Non-campionii sunt prea milosi cu porumbeii care au probleme de sanatate, pecand campionii se debaraseaza de acestia; ei au maini de otel in manusi de matase.

Greseala 6

In special in sezonul concursurilor cu puii este gresit sa se hraneasca “prea greu”.Asta inseamna prea multe proteine, prea multa mazare de exemplu.Mazarea este buna pentru puii care sunt inca in cuib pentru ca ei trebuie sa se maturizeze, pentru puii care participa la concursuri mazarea este otrava.

Greseala 7

Multi non-campioni sunt naivi.Atunci cand imperecheaza porumbeii ei nu realizeaza cat de important este norocul.Ei cred ca daca imperecheaza un usper mascul cu o super femela sau cu sora ei atunci ei vor reproduce in mod automat super porumbei.Insa nu este asa de simplu.

Greseala 8
Non-campionilor li s-au spalat creierele de catre presa si de catre propaganda “agentilor de iluzii”.Campionii sunt mult mai realisti.

Greseala 9

In compartimentul de reproductie al non-campionilor veti gasi reproducatori care au cativa ani buni si care niciodata nu au dat pui buni.Ma intreb ce cauta oare asemenea porumbei acolo.

Greseala 10
Porumbeii de curse moderni au capatat o talie mai mica.Unii cred ca porumbeii mari sunt mai puternici.Ei se inseala. Se intampla adesea ca acesti porumbei mici sa fie cei care se descurca mai bine in cele mai grele conditii meteo si la cele mai mari distante.
In concluzie

Sa ai porumbei buni este distractiv. Din acest motiv unii platesc bani frumosi pentru ei.As putea spune ca am castigat tot ceea ce era de castigat.S-a terminat printr-o regula cara imi interzice sa mai pariez pe bani pentru ca altii au simtit ca atunci nu ar mai avea nici o sansa.

Deci nu au cum sa fie non-sensuri toate vorbele ce vi le-am spus pana acum.

© Ad Schaerlaeckens
_________________
-
10 Oct 2011
Admin · 495 vizualizari · Scrieti un comentariu
Categorii: Cat

OCHIUL PORUMBELULUI.TEORIE


Ochiul porumbelului









Deci ochiul este o parte din fizionomia fetei la porumbei care ne spune multe. Despre ochi, de cand exista columbofilie, s-au scris si spus multe, cu prea multa subiectivitate. Cu toate acestea, parerea mea difera extrem de mult de cele citite in literatura de spcialitate maghiara sau straina. Sunt unii care `striga in gura mare` ca in afara de sanatate, din ochi nu se poate citi nimic altceva – acestora le transmit sincere condoleante – si exista si indivizi care citesc in ochii porumbeilor lucruri ce nu pot fi adevarate (in special in Anglia).





 





Ceea ce scriu despre ochi este chintesenta, pe de-o parte, a celor citite in cartile de specialitate, iar pe de alta parte, este rezultatul a peste 30 de ani de munca si observatie intensive. Toate acestea le consider adevarate.



In cazul ochiului este interesanta marimea ochiului, coloritul membranei subtiri care-l inconjoara, irisul, gradul de granulatie a partii superioare, inelul Vermeijen care marcheaza exteriorul irisului si, bineinteles, aspectul ochiului in general.





 





Marimea pupilei este corelata cu sistemul nervos si prin aceasta, cu procesele nervoase ce influenteaza ambitia. Trebuie sa ne ferim de porumbei cu pupila mare. Cu cat pupila este mai mare, cu atat sansele de a realiza un rezultat bun la un concurs greu sunt mai mici. Nu au caracter de luptator, fara de care nu sunt capabili de rezultate deosebite. In practica mea indelungata niciodata nu m-am intalnit cu campioni a caror pupila sa fie mare. In cel mai bun caz avem de-a face cu pasari pentru distante scurte, pentru care nu trebuie sa foloseasca toate resursele pe care le au. In legatura cu pupila, Piet de Weerd scria foarte clar: `nu pupila mica ne intereseaza, ci factorii corelati cu aceasta` - acesti factori sunt strans corelati cu caracterul de luptator al porumbelului. In toata perioada mea de practica, niciodata nu am prins un porumbel in mana fara sa-i privesc cu atentie ochii; pot sa spun ca nu sunt incantat de pasarile care au pupila mare si ochiul decolorat. Mie imi trebuie acei porumbei care, chiar si pe inserat, au o pupila mai mica decat tovarasii lui. Deci nu fac parte din categoria celor care considera ca fiind buna pupila ce reactioneaza la lumina. Consider absolut nepotrivita folosirea la concursuri si pentru reproductie a porumbeilor ce au intotdeauna pupila mare. Nu spun ca este imposibila aparitia, ca o exceptie, a unei `ciori albe`, dar este un fenomen foarte rar care nu merita a fi luat in considerare.





 





O alta trasatura a ochiului care ne poate furniza informatii cu privire la calitatea unei pasari este culoarea de baza a irisului. Nu se poate spune cu certitudine ca o coloratura mai putin intensa ar fi fara valoare, totusi am considerat mai valorosi porumbeii cu pigmentatie bogata. Cantitatea de pigment nu schimba `drumul razboiului`, dar se poate considera ca un plus pozitiv un iris bine pigmentat.





 





Asa cum am mai amintit, Horvath Janos a acordat o importanta prea mare pigmentatiei irisului, fapt observat de mine atat in cartile sale cat si la porumbeii sai, porumbei care prezentau totodeauna o pupila mica, o pigmentatie puternica si trasaturi energice ale fetei.



Wilhelm Schwur scria: `Merita sa privesti porumbeii angajati regulat in concursuri. De la un drum la altul incep sa dispara pasarile cu ochi depigmentati, la final ajungand numai pasarile cu ochi sclipitori, curati. La expozitii se pot vedea porumbei de distante scurte cu ochi pe care niciodata nu-i vei intalni la porumbeii de la sectiunea maraton`.





 





Culoarea ochilor, dupa marii specialisti cum sunt Jan Aerts, Piet de Weerd, Jan Sombrechts trebuie sa fie bogata, bine pigmentata. Acest lucru il sustin si eu in urma studiilor mele asupra fiecarui porumbel faimos la care am avut acces. In schimb este evident ca nu are importanta culoarea, de aceea nu recomand elaborarea unor metode de selectie bazate pe culoarea ochiului. Culoarea trebuie doar sa fie cat mai intensa si sa se intinda de la exterior pana la pupila. Ne plac foarte mult porumbeii ai caror irisi contin mai multe nuante de culoare, de parca un pictor ar fi folosit in studiul sau un amestec din toate culorile. Am simtit nevoia sa fac aceasta comparatie ca fiind una foarte relevanta: asa au fost porumbeii primiti de la Jef Symons, `Nele` si fiica sa `Sebes`, care au reprodus concurenti deosebiti. Partea alba a ochiului acestora era plina de granulatii pigmentare, la fel ca la porumbeii cu ochi galben sau maro, indicand astfel, indiferent de culoare, porumbei valorosi. Este evident ca nu culoarea conteaza, ci intensitatea acesteia si gradul de granulatie pigmentara a ochiului. Exista si porumbei la care coloratura ochiului este slaba, irisul aparand de culoare neagra. Asemenea ochi avea `Jonge Stier`, porumbel care l-a facut celebru pentru prima data pe Andre Vanbruaene.





 





Asa cum am mai spus, culoarea ochiului este influentata in primul rand de gradul de pigmentatie, pe care-l dorim sa fie cat mai puternic, iar ochiul sa fie de o culoare cat mai bogata si mai intensa.



O alta caracteristica extrem de importanta, pe langa culoare, este gradul de vascularizare oculara, care este in stransa corelatie cu mai mute componente ce influenteaza capacitatea sportiva (productiva) si care ne informeaza asupra posibilitatilor porumbelului.



Primii care au studiat din punct de vedere stiintific aceasta caracteristica au fost Dr. Doen si Cohrs care au aratat ca in partea externa superioara a irisului se afla tesuturi foarte fine cu celule care contin siruri de granule pigmentare intercalate cu numeroase capilare sangvine, extrem de fine, microscopice, dispuse intr-o retea ca o plasa. Aceasta retea se poate insa observa si cu ochiul liber, la lumina artificiala sau chiar solara, daca se tine ciocul indreptat spre sursa de lumina.



Cu cat zona superioara, colorata a irisului esta mai densa, mai compacta si mai granulata, cu atat ochiul contine mai multe capilare sangvine, deci vascularizarea ochiului este mai buna.





 





Pe baza observatiilor neintrerupte facute de-a lungul mai multor ani, pot afirma cu toata convingerea ca cei mai buni concurenti si cei mai buni reproducatori, atat ai mei cat si din alte crescatorii, provin aproape fara exceptie din categoria porumbeilor cu ochi foarte granulat, granulatie care se intinde pe iris de la exterior pana la pupila, intr-un bloc compact, dens si continuu. Procentual, 80% dintre porumbeii foarte buni prezinta ochi de granulatie groasa si dura. Asadar, se confirma faptul ca in sportul columbofil nu exista adevaruri absolute. Un porumbel de exceptie este o combinatie de caracteristici de valoare cum sunt ochii, musculatura, ambitia. Totusi, statisticile procentuale ne pot informa asupra caracteristicilor valoroase. Totusi cred ca selectarea si eliminarea pasarilor cu insusiri negative poate avea ca si consecinta si eliminarea unui eventual star. Astfel, porumbeii cu pupila mare (50%), cu ochii decolorati, saraci in pigment (cel mult 20%) au totusi sanse sa devina valorosi.



La cei mai multi dintre noi este problema ca nu putem lasa in viata toti porumbeii si sa asteptam sa ne arate ce pot. De aceea este mai eficient si cu rezultate mai bune sa crestem porumbei la care caracteristicile prezinta mai multa siguranta in ceea ce priveste calitatea lor. O alta caracteristica care ne da informatii asupra posibilitatilor porumbelului ar fi culoarea rosie a ochiului, culoare care nu este determinata de un anumit pigment, ci de capilarele sangvine dintre granulele de pigment pe care le comprima lateral si dedesubt.



Culoarea, granulatia si vascularizatia trebuie sa fie prezente nu numai pe partea externa superioara a ochiului, ci trebuie sa se intinda si sa inchida complet partea colorata a ochiului. Vascularizatia – pe care o depistam din studiul granulatiei si din culoarea rosie a irisului, este o caracteristica importanta deoarece ea ne furnizeaza informatii asupra calitatii intregului sistem vascular din organism. Daca, de pilda, vascularizatia ochiului este deosebita, mai mult ca sigur ca si celelalte organe vor fi bine vascularizate (irigate cu sange).



Comparativ cu aceasta, una dintre caracteristicile care influenteaza capacitatea sportiva la porumbei este vitalitatea. Vitalitatea este o stare asemanatoare formei. Porumbeii cu vitalitate mare sunt la fel cu cei care sunt in forma.



Baza vitalitatii si a formei este irigarea sangvina optima, mai precis cresterea graduala a irigarii cu sange a tesuturilor. In functie de gradul de irigare sangvina, forma creste sau scade. Principala calitate a porumbelului cu vitalitate ridicata consta tocmai in gradul de vascularizare ce asigura o mai buna irigare sangvina a organismului. Asadar, daca in ochi observam o buna irigare sangvina, stabilita pe baza gradului de granulatie si a culorii, ne putem face o imagine asupra calitatii intregului organism.



La porumbeii cu o constitutie mai slaba sau la cei care au facut un efort deosebit de greu, se intampla ca ochiul sa se decoloreze o anumita perioada de timp, deoarece din ochi dispare culoarea rosie, ceea ce demonstreaza o scadere a irigarii cu sange a intregului organism.



Sigur ca si porumbeii cu vascularizatie mai slaba pot avea performante, dar numai pe distante scurte. La una dintre cele mai renumite linii de viteza din lume – Janssen – foarte puternic consangvinizata, se pot intalni des porumbei cu ochi decolorati, fara granulatie, lucru posibil deoarece porumbeii zboara doar pe distante de 100 – 200 km. La acestia performanta este decisa de viteza, temperament, spiritul de luptator, inteligenta, pentru ca rezistenta la efort, in stransa corelatie cu vascularizarea, nu are atata importanta pe distante mici, de 2-4 ore.





 





Si acum cateva cuvinte despre inelul de valoare. Inelul de valoare este situat la linia de demarcatie dintre pupila si iris, fiind o zona lipsita de pigment, care inconjoara total sau partial pupila. Unii atribuie acestuia un rol exagerat in evaluarea porumbelului, corelandu-l, in functie de forma, cu calitatea pasarii, altii il considera lipsit de importanta. Specialistii belgieni si olandezi atribuie, aproape in unanimitate, calitati de buni sportivi porumbeilor ce prezinta inelul de valoare sub forma unui inel compact si-l recomanda in crescatorii pentru reproductie.



Timp de 30 de ani, am notat toate caracteristicile porumbeilor mei si astfel am intocmit o lista cu numele pasarilor care prezentau inelul de valoare complet. Parcurgand aceasta lista am constatat prezenta unor asemenea exemplare printre porumbeii valorosi din punct de vedere sportiv si reproductiv. Mai multe exemplare sunt insa care nu au acest inel sau acesta este incomplet. Printre pasarile cu inel de valoare complet au existat si porumbei cu reale calitati sportive, dar slabi reproducatori sau chiar indivizi fara valoare. Din toate acestea se desprinde concluzia ca nu trebuie sa acordam importanta inelului de valoare.



Numele inelului de valoare, asa numitul inel Antwerpen Vermeijen, a fost dat dupa numele faimosului columbofil care a atras atentia asupra lui, pentru prima data. Inelul Vermeijen este cercul ingust, negru, ce delimiteaza exteriorul zonei colorate a ochiului de celelalate componente ale scleroticii ce poate fi observat cu usurinta la pasarile cu ochi deschisi. Cel mai clar insa se observa la pasarile tinere, cu ochii intunecati, daca sunt indreptati spre lumina. In cazul porumbeilor batrani, prin studiul acestui inel putem afla cel mai sigur valoarea acestuia.



Cu cat irigarea sangvina a organismului este mai buna, cu atat porumbelul este mai in forma. In acest caz inelul Vermeijen are o culoare spre negru, in locul culorii cenusii. Dupa intensitatea culorii acestui inel ne putem informa in timpul concursurilor, de la o saptamana la alta, asupra formei porumbelului.



Si acum, in final, legat de ochi, inca ceva: daca privim capul porumbelului din fata, din zona ciocului, vom putea vedea la unii porumbei ambii ochi si fata cu aspect de `bufnita` - acestia sunt cei mai inteligenti porumbei.


 
10 Oct 2011
Admin · 1375 vizualizari · Scrieti un comentariu
Categorii: Cat

CONSANGVINIZAREA

Rolul consangvinitatii in ereditarea aptitudinilor sportive la porumbeii calatori - Dr. Mircea Biliu



Recunosc ca imi face placere interesul manifestat de cititorii acestui `Buletin` fata de o tematica pasionanta si in acelasi timp fundamentala in nobila noastra indeletnicire – formarea unor familii, suse sau linii valoroase de porumbei calatori. Ca in toate actiunile de `apostolat` si in columbofilie demitizarea labirintelor ezoterice ale mecanismelor genetice, explorarea in alambicurile combinatiilor dintre porumbei pentru a traduce sensul lor, posibilitatile reale de manifestare in rezultate sportive, necesita munca, informare si daruire.



Articolul cronicarului columbofil Claude Hinnenberger, `Formarea unei suse` tradus de catre ing. Mihail Cososchi, pentru un neavizat capata la prima citire nuantele unui careu rebusistic, dar in realitate este vorba de o structura a unor imperecheri foarte bine consolidate genetic.



Sa lamurim in primul rand notiunea `susa de porumbei`.



O susa reprezinta un efectiv limitat dintr-o populatie de porumbei, care in decursul catorva generatii manifesta constanta si omogenitate genetica.



Columbofilul francez, prin materialul sau, ne releva ca aplica in cresterea porumbeilor principiul homogamiei (a imperecherilor omogene); caracterul comun al partenerilor caare formeaza cuplurile intemeietoare de susa il constituie aptitudinea mai buna sportiva, confirmata in mai multe sezoane competitionale.



De altfel, acest principiu care inseamna `bun cu bun, da mai bun` este practicat frecvent si de catre columbofilii nostri.



Autorul francez nu face referiri la valoarea pedigreelor intemeietorilor de susa pe linie ascendenta. Un pedigreu bun trebuie sa evidentieze in ascendenta un numar mare de exemplare valoroase. Structura combinatiilor se fundamenteaza numai pe valoarea sportiva intrinseca, constanta, a genitorilor selectionati pentru intemeierea susei de porumbei. Dupa cum vedem in articol, punctul initial – startul in formarea susei de porumbei – il constituie masculul M, pe care noi il numim porumbel fondator sau intemeietor de susa, remarcabil performer, imperecheat succesiv cu patru porumbite: F1, F2, F3, F4, bune zburatoare.



Rezulta prima generatie de fii A, B, C, D. Doresc sa vin cu o precizare: A, B, C, D (fiii) nu trebuie interpretati ca unul singur sau numai ca o pereche de pui rezultati din fiecare cuplu: M – F1, M – F2, M – F3, M – F4. In combinatiile notate, se pot obtine mai multe perechi de pui frati care urmeaza insa ciclul de imperecheri in conformitate cu litera schemei prezentata de autor.



Plecand initial de la imperecheri neinrudite, axate pe un porumbel reproducator mascul si patru porumbite diferite, cu fiii obtinuti din prima generatie se organizeaza ulterior o serie de imperecheri consangvine (inrudite). Explicatia procedeului se datoreste interesului manifestat in realizarea asa-numitelor exemplare homozigote (organisme cu caractere relativ apropiate cu ale parintilor) cu parintele valoros, adica sa se transfere (mosteneasca) de la acesta tiparele  genetice in care se  gaseste circumscrisa si aptitudinea sportiva.



Un genotip este homozigot cand are doua gene de acelasi fel asezate in acelasi locus pe o pereche de cromozomi homologi (egali). Locus inseamna locul in care o gena este asezata pe lungimea cromozomului.



Prin imperecherile consangvine, sansa de a se fecunda gametii cu aceleasi serii de alele (doua sau mai multe gene care ocupa acelasi locul pe cromozomi homologi), deci de a se reproduce tiparele cu insusirile sportive, este mai mare decat in cazul combinarii organismelor neinrudite (heterozigotilor).



In conformitate cu mecanismul legilor mendeliene, in cadrul unei consangvinitati incestuoase – de tipul frate x sora – gradul de homozigotare (repetare) al unui caracter indus prin fecundarea gametilor cu aceleasi serii de alele este de 25%, iar  la semifrate x semisora procentul scade la 12,5%.



Referindu-ne la materialul in speta, aratam ca in genotipul unui porumbel aptitudinea sportiva este un caracter intiparit intr-o pereche sau in mai multe perechi de gene, asezate in acelasi locus sau pe loci (pluralul de la locus) diferiti.



Columbofilul francez, aplicand o consangvinitate incestuoasa, urmareste repetarea in pedigreul descendentilor a insusirilor de marca, manifestate de porumbelul mascul M, intemeietor de susa si anume:



-                            din ½ frate x ½ sora (prima serie de fii) rezulta a doua generatie pe care o denumim seria nepotilor BC, CD, AD, AB. Combinand doua linii consangvinizate de porumbei, obtinem hibrizi simpli sau dihibrizi, in modelul nostru ascendentul comun fiind reprezentat de porumbelul M. Promotia nepotilor – din punct de vedere al genotipului – sunt hibrizi simpli (dihibrizi) proveniti din semifrati: A-D, B-A, C-B, D-C.



In interiorul generatiei nepotilor este continuata efectuarea imperecherilor, in asa fel ca fiecare cuplu de semifrati sa fie prins intr-un circuit complet de reproducere (fiecare cuplu cu fiecare cuplu), obtinandu-se a treia serie de produsi, stranepotii ABCD, ABCD, ABCD, ABCD. In suportul ereditar al stranepotilor (cariotip) se inmagazineaza loci cu gene comune la toti porumbeii semifrati din prima generatie de ascendenti (fiii – A, B, C, D).



Promotia stranepotilor se va distinge printr-o mare variabilitate. Din punct de vedere genotipic sunt hibrizi dubli, constituiti din doua cupluri de hibrizi simpli. Gradul de homozigotie, adica de repetare a caracterului pur manifestat de porumbelul intemeietor al susei `M` se reduce la numai 3,125%.



Pentru prevenirea diluarii ereditarii insusirilor sportive ale generatiei parentale (M si F1, F2, F3, F4), este necesarea practicarea asa-numitului sistem de `imperechere de intoarcere`, lucru evidentiat dealtfel in schema, stranepotii de sex masculin fiind imperecheati cu strabunicele lor, adica cu cele patru porumbite din generatia ascendenta parentala (F1, F2, F3, F4). Rezulta seria ABCDF, ABCDF, ABCDF, ABCDF. Numai femelele din aceasta penultima descendenta sunt intoarse la intemeietorul susei, porumbelul M.



Ultima generatie incheie ciclul de formare al susei, purtand circumscrise si consolidate in zestrea ereditara seriile de loci cu genele dorite, specifice atat intemeietorului susei cat si celorlalti parteneri (ABCDFM).



Sistemul incrucisarilor preconizate de columbicultorul francez urmareste transmiterea progresului genetic in structura de multiplicare a piramidei de porumbei. Infuzia sistematica si controlata mareste frecventa genelor utile, adica a genelor unde se gaseste intiparita orientarea in spatiu si calitatile sportive.



In acest mod s-a indeplinit dezideratul esential al susei de porumbei, conceputa piramidal, si anume marirea frecventei locilor cu genele utile, imperecherile consangvine reusind sa cuprinda toti porumbeii de la origine, asigurandu-se astfel o baza cat mai larga pentru selectie.









In cel de-al doilea exemplu – ca piese principale in formarea noii suse de porumbei – s-au luat un mascul reproducator si doua femele diferite, in linii mari imperecherile urmeaza o conduita asemanatoare primului exemplu.



De la fiecare cuplu, M-F1 si M-F2 se obtin cate doua perechi de pui A-A si B-B, constituind prima serie a fiilor. Urmeaza imperecherile de tipul ½ frate x ½ sora, rezultand patru perechi de pui, generatia nepotilor (BA, BA, AB, AB). Nepotii genotipic sunt hibrizi simpli sau dihibrizi, avand la o origine in ascendenta doua linii combinate consangvine de semifrati. Are loc un proces de recombinare a semifratilor nepoti, ceea ce asigura o crestere a gradului de consangvinitate in sanul noii generatii de stranepoti – ABBA, ABBA, ABBA, ABBA.



Variabilitatea genetica a acestei serii de nepoti este mai ridicata decat la stranepotii porumbelului reproducator combinat cu patru porumbite. Dar, crescand gradul de consangvinitate se mareste probabilitatea genetica a homozigotarii insusirilor sportive ale reproducatorului imperecheat cu doua porumbite, fata de celalalt sistem preconizat in intemeierea susei.



Tehnica imperecherilor din exemplul nostru are asemanare cu combinarea liniilor consangvine, sistem practicat in complexele agricole, pentru efectul de heterozis (vigoare productiva) in scopul producerii puilor de frigare sau a oualor.









Am aratat la inceput ca sistemele imperecherilor preconizate de columbofilul francez sunt bine structurate si consolidate genetic. Primul sistem este aplicabil in volierele mari, necesitand pastrarea timp indelungat a unui lot numeros de porumbei.



Doresc insa sa fac unele mici referiri asupra punctelor sensibile ale materialului prezentat. In primul rand,  obtinerea unei suse bazate numai pe performantele proprii ale porumbeilor fondatori (intemeietori de susa), fara a avea la temelie un pedigreu valoros, consider ca este o practica riscanta. Exista porumbei la care performanta sportiva reprezinta caracterul unei insusiri dobandite sub influenta factorilor de mediu (antrenamente judicioase, pricepere si inspiratie in angajari, crearea reflexului de voliera pentru hrana si apa etc.), nedeterminata genetic, deci necreditabila in descendenta.



In sensul afirmatiilor mele, mentionez cazul porumbelului cu seria 41191-74, apartinand unui columbofil sucevean. Originea porumbelului s-a datorat jocului intamplarii. In mai multe sezoane competitionale a fost capul de afis, dovedindu-se imbatabil in cele mai multe etape, motiv pentru care in anul 1981 i s-a conferit titlul de `Campion Suceava` pe perioada anilor 1975-1980. La venerabila varsta de 9 ani a disparut intr-un concurs cu lansare din Budapesta, lasandu-ne doar cu nostalgia amintirii marilor performante. Din pacate, aptitudinile sportive nu s-au manifestat la descendentii sai. Personal am lucrat cu mai multi produsi, efectuand diferite sisteme de imperecheri, printre ele si cel de absorbtie (substituire) in ideea maririi frecventei genelor  utile pentru confirmarea performantelor columbofile, dar rezultatele au fost modeste, sub nivelul asteptarilor.



Deci, pe langa incertitudinea ereditarii performantelor, sistemul discutat se poate dovedi si neeconomic.



Un alt inconvenient il reprezinta un alt fapt: confirmarea performantei sportive vine foarte tarziu, necesitand multi ani de asteptare, minimum 4 ani.



Consider ca este bine ca de la nivelul primei generatii (de fii) sa se practice sport, urmarindu-se fiecare grupa de semifrati.



Trebuie inregistrate vitezele de sosire realizate in concursuri de catre fiecare grup de porumbei rezultati din cupluri de fii  - semifrati, nepoti – semifrati, stranepoti – semigrati, precum si rezultatele descendentilor proveniti prin imperecherile de intoarcere descrise anterior. In desfasurarea imperecherilor dupa schema autorului sa selectam de preferinta numai plusvariantele insusirilor sportive. Fara o evidenta statistica riguroasa a timpilor de sosire nu vom putea realiza abaterile pozitive care sa reflecte gradul de transmitere si consolidar al progresului genetic in piramida de porumbei.



In susa a doua, preconizata de columbofilul francez, observam ca se mareste gradul de consangvinitate. O varianta a acestui sistem o practic si in cadrul volierei mele. Porumbeii obtinuti sunt omogeni sub aspectul performantelor sportive, dar spre deosebire de primul sistem, aici creste procentul pasarilor cu o vitalitate mai scazuta. Optica de a judeca aceste pasari difera de la columbofil la columbofil. Porumbeii manifesta inteligenta, viteza buna de sosire, dar dupa concurs sunt mai marcati de efort, necesitand un timp indelungat pentru refacere. Unii columbofili nu au rabdare sa astepte, angajandu-i imediat in etapele urmatoare, dar pasarile obosite nu mai ajung in volierele lor. Personal nu sunt adeptul extremelor sau a practicilor exclusiviste in columbofilia sportiva. Acesti `porumbei de o etapa`, angajati cu economie la zbor, de tipul o etapa da, una sau doua renunti, aduc puncte pretioase la campionatul sportiv `pe crescator` meritandu-si ratia de boabe pe care o primesc zilnic. Desigur, trebuie intrerupt ciclul lor inrudit de imperecheri, insa i-am folosit cu reusita in cupluri heterogene (porumbei diferiti).



Intr-un articol publicat in B.I.C. nr. 4/1986 am pledat la retinerea porumbeilor fondatori de linie sau de susa calauzindu-ma dupa mai multe elemente care sa se impleteasca si anume:



a). Selectia pe baza ascendentilor:



- pedigreul generatiei parintilor;



- confruntarea clasamentelor concursurilor unde au participat parintii;



b). Selectia bazata pe performante proprii;



- constanta locurilor fruntase (primele decade) in clasamentele concursurilor;



- raportarea vitezei de sosire a porumbelului care ne intereseaza, la vitezele medii inregistrate de familia sa, precum si a familiei la efectivul porumbeilor din voliera, zburati in etapele respective.



Acumularea datelor trebuie inteleasa ca o actiune perseverenta desfasurata in timp. Numai posedand o carte de vizita – bazata pe pedigree autentice si performantele proprii – putem sa pornim pe drumul lung si interesant al formarii susei sau liniei valoroase de porumbei, asternand la temelia rezultatelor intreaga masura a priceperii si a talentului nostru.



In crescatoria proprie, dupa o analiza temeinica de mai multi ani, m-am oprit asupra unei porumbite, formand doua linii paralele consangvine dupa urmatorul protocol de lucru:



-                            Susa nr. 1 doi masculi, frati de cuib, pe care i-am angajat timp de trei ani in concursuri de demifond si fond, obtinand de la ei rezultate de exceptie. Pedigreul ascendentilor lor directi si pe rude colaterale inscrie performante valoroase. Fiecare din aceste doua exemplare care constituie intemeietorii susei nr. 1 i-am combinat cu cate o porumbita.


 





-                            Susa nr. 2. Punctul de plecare il reprezinta o porumbita foarte buna zburatoare – in opt ani a indeplinit baremurile de participar la patru expozitii nationale, la categoriile sportive de demifond si de fond – fiind nepoata unui porumbel – mare performer in perioada anilor 1976-1978 (porumbelul mascul argintiu al columbofilului Dan Prusu din Constanta, multiplu campion national la standard).



Descendenta fiilor proveniti din imperecherile efectuate in susa nr. 1 urmeaza un ciclu de reproductie dupa sistemul clasic de imperecheri intre verii primari. Coeficientul de consangvinitate la incrucisarile in acest caz fiind de 6,25%.



Din figura 1 se observa ca fiii cuplurilor P1A; P2B sunt veri primari, descendenti din porumbeii masculi frati P1, P2, iar genotipul lor reprezinta linii combinate. Realizez din fiecare cuplu cate 2-3 perechi de fii, cu care efectuez trei antrenamente de toamna (la 20-30 km) si 4-5 antrenamente, in medie, primavara, dupa 20 aprilie, la distante de 40-80 km. In sezonul concursurilor stabilesc trei etape de demifond pentru fiecare pasare – de regula prefer etape la limita superioara de distanta – avand grija insa cu 4-5 zile inainte de a-l introduce la etapa sa-l supun la un efort moderat, zburandu-l de la aproximativ 40-50 km.



In paralel efectuez si imperecheri intre verii primari, fiii `F1`, rezultand generatia nepotilor `F2`, din punct de vedere genetic hibrizi simpli (dihibrizi) proveniti din doua linii consangvine de veri primari.



Generatia nepotilor `F2` urmeaza acelasi program individual de antrenamtente mentionat, participand ulterior la trei etape de demifond, alese tot la limita superioara a categoriei. Selectez porumbitele care au manifestat cele mai bune insusiri sportive la etapele de demifond si ma reintorc la generatia parentala, reincrucisandu-le cu bunicii P1, P2 – intemeietorii susei.



Masculii, nepotii F2 si fiicele provenite din bunic x nepoata sunt intrebuintati la imperecheri cu descendenta rezultata din susa nr. 2.



-                            Susa nr. 2 – porumbita `C` o imperechez cu un porumbel cotat ca bun zburator, insa desigur nu de talia partenerei sale.



Rezulta prima generatie de fii `F1` (fig. 2).



Folosesc apoi o varianta a incrucisarii de infuzie, in ideea transferului de gene de la mama si imperechez din nou porumbita `C` (intemeietoare) cu fiul ei `M1`, gradul de consangvinitate ajungand la 25%.


 





Din incestul mama `C` x fiu `M1` rezulta generatia a doua – fii `M2` si fiice `C2`.



Fiicele `C2` le imperechez cu nepotii `F2` din descendenta bunicilor `P1A` si `P2B` de la susa nr. 1.



Fiii `M2` ii combin la randul lor cu fiicele provenite din reincrucisarea susei nr. 1 – bunic  nepoata (P1`F2` sau P2`F2`). Porumbeii rezultati din cuplurile respective sunt hibrizi dubli, proveniti din combinarile a doi hibrizi simpli consangvini.



Un mascul F2 x o femela C2 dau nastere la hibrizi dubli C3F3 (masculi si femele)



Masculul M2 x femela P1F2 sau femela P2F2 dau nastere la M3P1F2 (masculi si femele) – hibrizi dubli.



Morfologic, noile generatii sunt heterogene, etaland o mare vigoare sportiva.



Vreau sa mentionez ca pentru obtinerea unui grad cat mai mare de fidelitate a manifestarii aptitudinilor sportive trebuie urmarite si  particularitatile fenotipice ale porumbeilor selectionati – marimea si forma corpului, constructia scheletica, musculatura, calitatile penajului, in special cel al aripilor s.a.m.d.


 
10 Oct 2011
Admin · 2550 vizualizari · Scrieti un comentariu
Categorii: Cat

AMENAJAREA CRESCATORIEI

Cum sa amenajezi o voliera

Amplasarea. Se va alege un sol uscat, iar voliera va fi orientata cu fata spre S/S-E sau S/S-V, tinand cont de vantul dominant.

Constructia. Pentru 6 perechi: 3,50 x 2 ampreta la sol. Se va turna o placa de beton armat cu o grosime de 10 cm. Se poate construi din pereti inchisi cu fata din plasa sau perete inchis spre partea expusa vantului si restul din plasa. Trebuie aleasa o plasa cu ochiuri de dimensiuni mici, pentru a impiedica patrunderea rozatoarelor. Tot din acest motiv plasa trebuie prinsa in fundatie pentru a se asigura etanseitatea. Acoperisul trebuie sa aigure pastrarea uscata a interiorului. Voliera trebuie prevazuta cu o usa de acces pentru crescator, iar pentru cresterea in semi-libertate a pasarilor este necesar sa prevedeti o fereastra de zbor (50 x 30 cm.), situata in partea de sus a volierei si prevazuta cu o trapa de aterizare.




Porumbaria trebuie sa aiba pardoseala din beton peste care se va aseza gratare metalice sau din lemn, iar acoperisul din carton gudronat, tigla sau tabla. Compartimentele se despart prin pereti de scanduri, sau plasa de sarma. Iesirea se face prin fereastra de zbor, asezata pe partea insorita si prevazuta cu o scandura de zbor, cu o usa automata si cu o cusca de prindere, care poate fi asa de mare, incat sa serveasca drept voliera pentru baia de soare a porumbeilor in timpul cand acestia nu sunt liberi.

In cazul porumbeilor de agrement, interiorul porumbarelor se imparte in doua parti: un compartiment pentru porumbeii de prasila si altul pentru tineret. In cazul porumbeilor de zbor, porumbarul este compartimentat in 3 incaperi si anume, pe langa cele doua incaperi sus-mentionate, una este rezervata stolului de zbor. Alaturi de porumbarie si despartit de ea se instaleaza un volier special pentru porumbeii bolnavi.

In porumbare se construiesc locuri de odihna pentru porumbei sub forma de scanduri de dormit si bete de odihna, iar in compartimentul porumbeilor de prasila si boxe de imperechere si de clocit. Boxele de imperechere reprezinta ladite lungi de un metru, largi si inalte de 60x60 cm, la mijloc si in fata pereti din panza de sarma. Peretele din mijloc e demontabil, iar cel din fata are usite tot din panza de sarma.

Boxele de clocit au forma unor cutii, construite din plasa de sarma, sipci de lemn si pardosite cu scanduri. Marimea lor variaza in functie de marimea raselor de porumbei care le vor ocupa, intre 70x40x50cm si 120x80x60cm. In fiecare boxa de clocit se construiesc doua cuiburi pentru fiecare pereche de porumbei de prasila, in scopul asigurarii unei clocirii si cresteri consecutive a puilor. Boxele astfel construite in compartimentul porumbeilor de prasila sunt asezate una linga alta, suprapuse si ridicate deasupra pardoselei cu 20cm

Rasele de zbor se cresc in libertate, iar cele de carne si de ornament in voliere instalate in fata porumbarului sau a boxelor de clocit, facute din plasa de sarma prinsa de un cadru metalic sau din sipci de lemn, inchise din toate partile, avand o capacitate de aer suficienta numarului de porumbei care vor fi crescuti in ele. Pentru fiecare porumbel se socoteste un metru cub de aer. Voliera are o uša prin care intra ingrijitorul. In interiorul ei se gasesc : alimentatorul, adapatoarea, bazinul de facut baie, ladita cu nisip si substante minerale, precum si scandurile sau sipcile pe care se aseaza porumbeii din zbor.

Pentru rasele mai delicate se intrebuinteaza metoda boxelor izolate, complet inchise, numai cu o mica usa de intrare pentru porumbei si cu partea de sus demontabila, pentru a putea fi introduse cuibarele si pentru curatarea si dezinfectarea boxei.



Amenajari interioare.
Fiecare cuplu, celibatar sau tineret isi va alege un loc de stat, dar va trai in voliera alaturi de semenii sai. Se vor construi boxe de clocit, de imperechere si stinghii de odihna. Mai este necesar ca voliera sa fie dotata cu adapatoare, hranitoare, distribuitor de minerale si o baita pentru porumbei in care acestia sa-si spele penajul.

Adapatori.
Recipientele de apa (adapatorile) trebuie sa fie astfel construite, incat porumbeii sa aiba mereu la dispozitie apa curata si proaspata. Vasele deschise nu sunt recomandate, pentru ca porumbeii murdaresc repede apa. S-au dovedit eficiente recipientele din plastic sau sticla, dar nu este de lepadat nici “stramosul” lor din tabla de cupru, pentru ca pe peretii acestora nu se dezvolta algele. Daca recipientul se curata corespunzator algele numai reprezinta o problema.

Adapatorile sunt formate dintr-o parte superioara, care are rolul de rezervor avand o capacitate de 2,5-5 l. si o parte inferioara prevazuta cu deschizaturi prin care porumbeii isi introduc capul pentru a bea. Pentru a se evita murdarirea apei prin patrunderea prafului, adapatorile pot fi prevazute in partea inferioara cu clape care vor acoperi deschizaturile. Porumbeii invata foarte repede sa deschida aceste clape cu ciocul cand le este sete. La umplere, partea de sus este intoarsa invers si umpluta cu apa, apoi se monteaza partea inferioara si adapatoarea este intoarsa din nou in pozitia obisnuita. Apa curge din partea superioara in cea de jos pana la nivelul deschizaturilor.

Se impune ca recipientul pentru apa sa fie asezat ceva mai sus fata de podea pentru ca in apa sa nu patrunda murdaria care poate fi pe jos. Pentru pui se recomanda folosirea de vase deschise pentru ca acestia sa le gaseasca mai usor si sa invete sa bea singuri apa. Dupa 2-3 zile se pot folosi adapatorile, insa puii trebuie tinuti sub observatie pentru a vedea daca le folosesc.

La fiecare umplere se impune o curatare temeinica a adapatoarelor deoarece bolile infectioase se transmit cu usurinta prin apa de baut.



Hranitori.
Hranirea porumbeilor se poate face utilizand mai multe metode. In crescatoriile mici si rudimentare, hrana se imprastie pe jos in fata hulubariei. Cand hranirea se face la ore fixe, pasarile invata repede “ora mesei” si se intorc intotdeauna la timp in apropierea adapostului. Acest mod de hranire nu este recomandat deoarece hrana poate intra in contact cu excrementele, ceea ce poate duce la transmiterea bolilor infectioase. Se recomanda ca hrana sa fie distribuita prin intermediul unor vase speciale numite hranitori si care pot fi clasice sau automate.

a. Hranitori clasice.
Hranitoarele clasice sunt vase plate, lungi de 40-100 cm (in functie de nr. porumbeilor) si cu pereti inalti de 3-4 cm peste care se amenajeaza un grilaj de protectie din sarma care are rolul de a impidica porumbeii sa intre peste locul unde este asezata hrana. Distanta intre barele grilajului va fi de 4 cm astfel incat pasarea sa poata introduce capul printre ele pentru a ciuguli, fara a putea murdari hrana cu picioarele. Alte modele pot fi prevazute in partea superiora co o bara rotativa care impiedica porumbeii sa aterizeze pe ea.





b. Automate.
Hranitoarele automate sunt folosite in cazul cand crescatorul ar putea lipsi cateva zile, iar in acest timp pasarile sa nu fie afectate de lipsa hranei. Unele sunt construite astfel incat le ofera porumbeilor hrana in mod constant si fara restrictii, iar altele au un motor care se activeza la anumite ore si umplu vasul de hrana cu o cantitate prestabilita de hrana.

Automatele pot fi rotunde sau dreptunghiulare, din care hrana curge de sus, dintr-un rezervor conic, in doua directii.Aceste automate sunt realizate din lemn sau placaj si au o lungime de 40-60 cm, o latime de 35 cm si o inaltime de 50 cm. Capacitatea lor este de 10-12 kg de hrana. Este importanta pastrarea dimensiunilor standard deoarece acestea sunt cele mai potrivite pentru scurgerea libera a hranei si pentru evitarea imprastierii ei de catre porumbei. Acest automat va avea un capac ale carui margini vor acoperi si jgheaburile de hrana ,pentru a se evita murdarirea hranei. Suprafata capacului va fi deci mai mare decat baza automatului. Avand in vedere faptul ca porumbeii se vor aseza pe capac, nu se va pierde nimic din suprafata totala a hulubariei. In functie de programul crescatorului, automatul poate fi umplut cu hrana pentru una sau mai multe zile.

Pe langa cele dreptungiulare mai exista si cele rotunde din metal sau plastic, dotate cu o instalatie care distribuie hrana la intervale de timp prestabilite.
In cazul punerii la dipozitie a unei cantitati nelimitate de hrana, exista pericolul ingrasarii peste masura a porumbeilor. Acest pericol este mai mic in perioadele de reproducere si la rasele care zboara mult. Ingrasarea poate fi evitata prin utilizarea hranei cu un continut mic de substante nutritive.





Baite.
Baitele sunt sub forma unor tavite, nu foarte adanci (h=cca10 cm) in care periodic porumbeii obisnuiesc sa se spele. Apa de baie trebuie sa fie curata si in ea se dizolva sare (1-2 linguri la 10 l.) pentru prevenirea parazitilor externi. Porumbeii sunt mari amatori de scaldat si periodic baitele trebuiesc introduse in voliera intotdeauna curatate si cu apa pregatita ca mai sus, deoarece porumbeii obisnuiesc sa bea din apa in care se scalda. Dupa ce o folosesc este bine sa fie retrasa si curatata. Baitele sunt obligatorii in cazul cand pasarile nu sunt libere iar voliera este acoperita, nepermitand intrarea picaturilor de ploaie.

Gratar pentru podea.
Gratarele pentru podea pot fi metalice (din sarma) sau din lemn. Ele se folosesc pentru a tine la distanta de penele pasarilor excrementele, reducand astfel pericolul bolilor infectioase. Se monteaza pe podeaua hulubariei la o inaltime de 10 cm. Excrementele cad prin spatiile libere si vor fi indepartate periodic. Curatarea nu se face zilnic, grilajul ajutand la igiena crescatoriei si mentinerea sanatatii pasarilor. Porumbeii se obisnuiesc repede cu grilajul. Rama grilajului trebuie sa fie suficient de solida.



Cuibarele.
Cuiburile obisnuite sunt niste farfurii cu diametrul de 22 cm. Pentru rasele mari, trebuie sa fie de dimensiuni corespunzatoare. Acestea se vor aseza in celulele de cuibarit si vor fi ocupate de porumbei. Pasarile stau pe rand pe cuib si il captusesc cu ramuri, pene, etc. Cuiburile sunt astfel concepute incat sa nu se rastoarne chiar si atunci cand pasarea sta pe o latura cu toata greutatea corporala. Ele pot fi realizate din lemn, plastic sau lut. Exista si captuseli speciale pentru cuib, realizate din carton, care se arunca odata cu excrementele. Mai exista si cuibare de unica folosinta, realizate din carton, deosebit de igienice si economice.



Stinghii de odihna.
Cele mai utilizate sunt cele sub forma de acoperis, construite din doua scandurele de 25 cm imbinate in unghi drept peste care se fixeaza orizontal una de 12 cm si lata de 3-5 cm pe care va sta pasarea. Ele se pot fixa in numar mare pe unul din peretii hulubariei. Excrementele cad pe cele doua scanduri inclinate si aluneca pe podea, porumbeii neintrand in contact cu ele si astfel se pastreaza curati. Trebuiesc pastrate spatii sufficient de mari intre ele pentru a se evita harjonirea pasarilor vecine.






Rafturi inclinate.
Tot pentru asezare sunt folosite si rafturile inclinate, care constau in scanduri fixate vertical in perete la distanta de 20 cm intre care se vor aseza rafturile late de 3,5 cm si dotate in partea din spate cu o parte inclinata pe care aluneca excrementele. Dupa o perioada, porumbeii se vor invata sa se aseze pe rafturi si apoi sa se intoarca cu fata in afara.










Celula de cuibarit este cel mai important spatiu pentru perechile reproducatoare. Numai perechea “locatara” poate sta in interiorul ei, intrusii fiind alungati imediat atat de femela cat si de mascul. In urma acestor lupte pasarile se pot rani (in special la nivelul capului) dar se intampla destul de rar caci intrusul dispare destul de repede la aparitia “proprietarului”. Celula de cuibarit trebuie sa fie destul de mare pentru a permite ca amandoua pasarile sa stea comod in interior. Pentru ca inainte ca prima serie de pui sa paraseasca cuibul, perechea va depune alte oua, este necesar ca marimea celulei sa permita amplasarea a doua cuiburi. Acestea pot sta alaturi, intre ele fiind un perete despartitor sau pot fi amplasate suprapuse.

Cand nu este disponibil un al doilea cuibar, femela va depune urmatoarea serie de oua alaturi de pui, lucru nerecomandat intrucat acestea se vor murdari de excremente sau pot fi chiar sparte.

Pentru porumbeii de marime medie se pot folosi celule de dimensiunea 60 x 30 x 30cm. Ele vor fi amplasate pe perete astfel incat sa-l acopere in intregime. Dimensiunile pot fi usor modificate, tinand seama de dimensiunile peretelui, astfel incat sa putem acoperi peretele in intregime. Mai intai se fixeaza placi verticale de placaj late de 30 cm, care sa ajunga de la podea pana la tavan. Pe aceste placi se vor aplica suporturile celulelor de cuibarit. Pentru ca porumbeii tineri, care ocupa in general randul de jos de celule, au tendinta sa-si extinda dominatia asupra intregii podele, se recomanda ca randul de jos sa nu fie amenajat cu boxe. Acest spatiu poate fi inchis, pentru a se tine acolo diverse exemplare la nevoie sau poate fi complet liber. Deci primul rand va incepe de la inaltimea de 30 cm. fata de podea. Partea frontala a celulelor de cuibarit poate fi amenajata in diverse modalitati. Cele mai simple sunt grilajele din sarma acoperita cu material plastic, cu intrari care se pot inchide. Este important ca porumbeii sa poata intra cu usurinta in celule, iar acestea sa poata fi curate temeinic si repede. Celulele ramase neocupate se vor inchide, altfel ele vor fi folosite ca resedinta secundara de unii masculi care apoi vor impiedica instalarea unei alte perechi. Imperecherea se va face inchizand pasarile selectate (un mascul si o femela) impreuna in celula, asigurandu-le necesarul de hrana si apa.

Trape.
Trapele sunt niste intrari foarte simple. Scandura pentru aterizare nu ajunge pana in interiorul adapostului. Deschizatura va fi impartita in mai multe segmente cu latimea de 11 cm, separate de stinghii de lemn sau bare metalice. Acestea insa nu sunt perfect verticale, ci inclinate in partea de sus spre interiorul adapostului (aprox. 5 cm.), fixandu-se de scandura pentru aterizare in partea inferioara. Deseori, pe muchia scandurii de aterizare se fixeaza o bara rotativa, care se invarte usor spre interior la contactul cu picioarele pasarii. Porumbelul care incearca sa iasa prin deschizatura se va prinde cu picioarele de aceasta bara, in incercarea de a castiga stabilitate pentru a se lansa. In acest moment bara se va roti spre interior, deplasand astfel si centrul de greutate al pasarii, aceasta dezechilibrandu-se va reveni in interior. Porumbeii vor invata rapid ca iesirea din adapost nu este posibila si vor renunta sa mai incerce. Cand se doreste eliberarea pasarilor din adapost, intregul ansamblu se lasa in jos si se deschide.
Exista si posibilitatea ca ansamblul sa fie fix si sa se amenajeze o clapa suplimentara care sa permita iesirea.

Dimensiunea de 11 cm a segmentelor este data pentru porumbeii de talie mijlocie, in cazul raselor de talie mare sau mica aceasta trebuie marita sau micsorata corespunzator in conformitate cu marimea pasarilor.



Intrari pendulante.
Daca la intrare se fixeaza un sir de pendule porumbelul poate intra si iesi in voie. Aceste pendule sunt lungi de 30 cm si distanta dintre ele este de 4 cm. Ele se aranjeaza pe o axa de sarma montata deasupra intrarii pasarilor. Daca pendulele se pot misca liber, porumbeii pot intra sau iesi in voie. Cand un porumbel doreste sa intre va introduce capul printre pendule si acestea vor pendula in jurul axului permitand trecerea. Prin fixarea unei bare subtiri in fata sau spatele pendulelor se poate limita iesirea sau intrarea porumbeilor dupa dorinta crescatorului.







10 Oct 2011
Admin · 2101 vizualizari · Scrieti un comentariu
Categorii: Cat